ANDREEA NEȘU
Andreea Neșu este avocat colaborator în cadrul Melinda Tuțu Law Office. A absolvit Facultatea de Drept a Universității „Babeș – Bolyai” din Cluj – Napoca în anul 2018. Ulterior, a urmat programul de masterat „International and Comparative Business Law”, în limba engleză, din cadrul aceleiași Facultăți, specializându-se astfel cu precădere în domenii precum Dreptul comercial și societar, Dreptul fiscal și Achiziții publice, atât la nivel european, cât și internațional. În anul 2017, Andreea Neșu a absolvit și Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării– Specializarea „Publicitate”, nivel licență, tot în cadrul Universității „Babeș – Bolyai” din Cluj – Napoca, dobândind astfel cunoștințe aprofundate inclusiv în ceea ce privește domenii ca marketing, branding, comunicare, PR, social media și comportamentul de consum.În prezent, Andreea este membră a Baroului Cluj. În cadrul Cabinetului, gestionează dosare din domeniile: Drept comercial, Achiziții publice, Drept administrativ, Drept fiscal și Insolvență, asistând și reprezentând clienții, atât în fața instanțelor de judecată, cât și în fața organelor administrative. Date fiind studiile urmate și cunoștințele practice acumulate încă de pe băncile facultății, Andreea are experiență inclusiv în acordarea de consultanță societăților și antreprenorilor în desfășurarea activităților comerciale curente ale acestora, cu precădere în materie de concurență, drepturi de autor / proprietate intelectuală și customer care. Andreea vorbeste fluent limba engleză și italiană, fiind, totodată, cunoscătoare a limbii franceze.