La data de 06.05.2020, Curtea Constituțională a României a publicat pe site-ul său oficial un Comunicat de presă prin care a adus la cunoștința publicului larg faptul că, în cadrul ședinței Plenului CCR din aceeași dată, a fost admisă sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituționalitatea art. 28 din OUG nr. 1/1990 precum și a OUG nr. 34/202, în integralitate.
În esență, art. 28 din OUG nr. 1/1990 prevedea, până la data de 31.03.2020 faptul că, nerespectarea dispozițiilor speciale impuse de autorități pe perioada stării de urgență, prin Ordine militare sau prin alte acte cu caracter normativ, se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 5.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 1.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.
Ulterior, prin adoptarea OUG nr. 34/2020, începând cu data de 31.03.2020, s-a stabilit modificarea și completarea art. 28 din OUG nr. 1/1990, în sensul: (1) majorării limitelor amenzilor ce pot fi acordate pentru nerespectarea dispozițiilor aplicabile pe perioada stării de urgență, de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice; și (2) posibilitatea de aplicare a uneia sau a mai multor sancțiuni contravenționale, complementare, precum: confiscarea bunurilor utilizate la momentul săvârșirii contravenției, suspendarea temporară a activității, desființarea unor lucrări, etc.
CCR a hotărât însă că toate aceste prevederi sunt neconstituționale, deoarece, prin modul în care au fost enunțate, acestea încalcă condițiile de calitate a normei: accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate. Mai exact, stabilirea concretă a faptelor care constituie contravenții, în sensul acestor prevederi, și pentru care pot fi acordate respectivele amenzi, au fost lăsate, în totalitate, la libera apreceiere a agenților constatatori, fără ca legiuitorul să stabilească un set de criterii / condiții necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a unor astfel de contravenţii – fapt care poate conduce foarte ușor la abuzul de drept al autorităților și forțelor de ordine publică.
Având în vedere multitudinea de amenzi uriașe ce au fost acordate de către forțele de ordine ale Statului pe durata stării de urgență, în baza prevederilor legale declarate acum neconstituționale, și observând vehicularea a tot mai multe informații în mass-media referitoare la implicațiile acestei decizii de neconstituționalitate – multe dintre care sunt fie eronate, fie incomplete și care pot genera confuzii pentru persoanele interesate și/sau afectate de acordarea unor asemenea sancțiuni contravenționale, fără studii de specialitate, am considerat că este necesar să venim în sprijinul contribuabililor și să aducem puțină lumină asupra acestui subiect, atât de vehiculat, în prezent.
Așadar, din punct de vedere legal, se impun a fi semnalate următoarele chestiuni, în ceea ce privește aplicabilitatea Deciziei CCR și efectele pe care aceasta le are asupra particularilor:
- Potrivit art. 147 alin. 2 din Constituția României, dispozițiile din ordonanţele în vigoare care sunt constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice abia după 45 de zile de la publicarea Deciziei CCR în Monitorul Oficial al României, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
- În acest caz, trebuie subliniat faptul că, până la data de 07.05.2020, Decizia CCR din speță nu a fost încă redactată, deci, implicit, nici publicată în Monitorul Oficial, astfel, simplul Comunicat de Presă publicat de CCR nu echivalează cu Decizia însăși, sens în care, cel puțin până la publicarea acesteia în Monitorul Oficial, prevederile declarate ca fiind neconstituționale sunt considerate a fi încă valabile.
- În acest interval mai pot fi acordate amenzi, așadar, Decizia CCR NU reprezintă nicidecum un „motiv” sau o „scuză” pentru nerespectarea măsurilor și restricțiilor de siguranță impuse prin Ordonanțele militare sau Decretele Președintelui. Aceste măsuri se impun a fi respectate, cel puțin până la încetarea stării de urgență.
- În termenul de 45 de zile, Parlamentul și Guvernul pot aduce modificări legislative asupra prevederilor declarate neconstituționale, pentru a le pune în acord cu raționamentul CCR, mai exact, „legalitatea”, in abstracto, a aplicării unor amenzi contravenționale, în contextul social actual, nu a fost nici contestată, nici anulată.
- Potrivit art. 147 alin. 4 din Constituția României, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, Decizia CCR este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.
- Decizia CCR va avea aplicabilitate și va putea produce efecte numai ulterior publicării acesteia în Monitorul Oficial. Mai mult, în ceea ce privește procesele judiciare, instanțele pot să aplice efectele acesteia doar în cauzele pendinte (nesoluționate la data publicării Deciziei) și în cauzele viitoare, în care dispozițiile sale sunt aplicabile (spre exemplu, au ca obiect contestarea măsurilor contravenționale dispuse în temeiul art. 28 din OUG nr. 1/1990);
- Potrivit raționamentului constant al CCR (a se vedea, spre exemplu Decizia CCR nr. 895/2015, Decizia CCR nr. 51/2016) deciziile CCR pot produce efecte inclusiv asupra situațiilor juridice născute anterior publicării acestora în Monitorul Oficial, dar care produc încă efecte juridice, la momentul publicării, și ulterior. Mai mult, judecătorii au obligația de a nu interpreta efectele deciziilor CCR, ci de a le aplica doar, ca atare.
- Odată publicată în Monitorul Oficial, Decizia CCR NU va avea EFECT DIRECT asupra amenzilor deja acordate în temeiul art. 28 din OUG nr. 1/1990, iar, mai mult, în lipsa adoptării vreunei dispoziții ulterioare în acest sens, Statul NU va despăgubi automat persoanele amendate conform prevederilor neconstituționale.
- Având în vedere art. 30 din OUG nr. 1/1990, coroborat cu art. 31 din OUG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, persoanele cărora le-au fost acordate astfel de amenzi abuzive, au posibilitatea și, totodată, dreptul de a le contesta legalitatea numai prin intermediul formulării unei Plângeri contravenționale împotriva Procesului Verbal prin care a fost constatată presupusa contravenție și a fost stabilit cuantumul amenzii impuse. Plângerile contravenționale se introduc la instanțele de judecată competente, acestea urmând să le admită sau să le respingă, în funcție de probele administrare și de fiecare situație în parte.
- În cazul în care persoanele aflate deja în această situație, au contestat Procesele Verbale în instanță, anterior adoptării Deciziei CCR (procesele acestora nefiind judecate încă, dată fiind starea de urgență actuală), acestea se vor putea prevala de prevederile Deciziei CCR, invocându-le în fața instanței, odată ce decizia va fi publicată în Monitorul Oficial, instanțele investite cu soluționarea acestor cauze fiind obligate să țină cont de dispozițiile CCR.
- Inclusiv persoanele care au fost amendate și care au achitat deja, fie o parte din amenda impusă, fie cuantumul acesteia în integralitate, au dreptul, cu respectarea termenului legal de formulare a Plângerilor contravenționale, desigur, să conteste Procesele Verbale de contravenție, în instanță, solicitând în acest caz obligarea Statului la rambursarea amenzii abuzive achitate. În această situație, plângerile contravenționale se vor întemeia, în drept, pe prevederile Deciziei CCR.
- Termenul legal de 15 zile de la comunicare, în care se poate formula Plângere contravențională împotriva Proceselor verbale de constatare este suspendat pe întreaga durată a stării de urgență, așadar până la data de 15.05.2020, inclusiv.
- Potrivit art. 31 alin. 1 din OUG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, termenul pentru formularea Plângerii contravenționale este de 15 zile de la comunicarea Procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii.
- Atât prin Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, cât și prin Decretul Președintelui României nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgență până la data de 15.05.2020, s-a prevăzut faptul că termenele de decădere, de orice fel, nu încep să curgă, iar dacă au început, acestea se suspendă pe toată durata stării de urgență (a se vedea în acest sens art. 41 din Decretul nr. 195/16.03.2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/14.04.2020).
- Prin natura sa, inclusiv termenul de 15 zile conferit de lege pentru formularea unei astfel de Plângeri contravenționale, apreciem că este un termen de decădere, în sensul Decretelor prezidențiale. Din această perspectivă, în privința tuturor Proceselor verbale de contravenție acordate pe durata stării de urgență, NU a început încă să curgă termenul de decădere de 15 zile.
- Termenul va începe să curgă, în mod normal, abia de la data de 05.2020, sens în care toate persoanele care au suferit amenzi abuzive, în temeiul prevederilor declarate acum neconstituționale, se află încă în interiorul termenului de 15 zile în care pot formula Plângere contravențională, și, implicit, în care se pot prevala de Decizia CCR.
În concluzie, câteva lucruri esențiale trebuie reținute în beneficiul persoanelor afectate de aceste măsuri neconstituționale, dispuse pe durata stării de urgență, și anume că:
- ne putem prevala de dispozițiile CCR doar ulterior publicării Deciziei în Monitorul Oficial;
- pentru a beneficia de efectele Deciziei de neconstituționalitate, persoanele interesate trebuie să formuleze Plângere contravențională împotriva Proceselor verbale de contravenție comunicate, Decizia neavând efect direct asupra amenzilor acordate deja;
- inclusiv persoanele care au achitat deja amenda (chiar și în integralitate), se pot adresa instanțelor competente, pe calea Plângerii contravenționale, pentru a solicita restituirea integrală a acestora; că termenul de 15 zile pentru formularea Plângerilor va începe să curgă, în concret, doar din 15.05.2020;
- adoptarea acestei Decizii CCR nu echivalează nici cu nelegalitatea acordării de amenzi contravenționale pentru nerespectarea dispozițiilor legale impuse în general, și nici cu imposibilitatea organelor abilitate de a mai acorda amenzi sau alte sancțiuni contravenționale, pe perioada stării de urgență, pentru nerespectarea dispozițiilor legale impuse la nivel național.
Pe această cale, recomandăm tuturor să respecte, în continuare, măsurile naționale cu caracter excepțional impuse în această perioadă, în scopul prevenirii și combaterii epidemiei cu virusul Covid-19, și, în special, pentru salvgardarea sănătății fiecăruia dintre noi, în parte.
În ceea ce privește persoanele afectate de amenzi abuzive sau alte asemenea măsuri acordate în baza dispozițiilor legale declarate acum neconstituționale, care fie necesită mai multe detalii cu privire la aplicabilitatea Deciziei CCR, fie necesită sprijin efectiv în combaterea Proceselor Verbale de contravenție primite, avocații Melinda Tuțu Law Office vă stau la dispoziție, pentru orice alte nelămuriri.