Portalul european e-justice.europa.eu oferă utilizatorilor posibilitatea de a verifica gratuit situația societăților aflate în procedura insolvenței din statele membre participante. Informațiile disponibile conțin, printre altele: numele, codul de identificare fiscală sau codul unic de identificare, numărul de ordine în registrul de specialitate și unitatea administrativ teritorială în care își are sediul societatea solicitată. De asemenea, se pot obține informații privind instanța care supraveghează sau decide în cadrul procedurii insolvenței, numărul dosarului de insolvență, data și numărul buletinului de insolvență, precum și data, numărul și tipul actului de procedură.
Motorul de căutare permite căutarea simplă, după numele societății, sau căutarea avansată, a cărei criterii de căutare diferă în funcție de statul din care face parte societatea solicitată (care includ cu titlul de exemplu: sediul, număr de înregistrare sau număr de ordine în registrul specific, instanța competentă etc.).
Momentan, serviciul este restrâns la 7 state membre: Republica Cehă, Germania, Estonia, Ţările de Jos, Austria, România, Slovenia, însă mai multe state și-au exprimat intenția de a se alătura celor 7.
Sursă: https://e-justice.europa.eu/content_interconnected_insolvency_registers_search-246-ro.do